Bebe Rexha le-a făcut o surpriză fanilor ei de pe Instagram. Artista a postat mai multe imagini în care apare în fața bradului de Crăciun, dar și celebrând alături de prietenii săi.
Bebe a pozat într-o rochie neagră cu decupaje adânci și cu trenă, pe care a accesorizat-o cu pantofi cu tocuri înalte. Artista și-a coafat părul lung și blond în bucle lejere.
„Regina Crăciunului”, „Cel mai frumos cadou”, „Ești atât de frumoasă”, i-au transmit fanii în comentarii.
Deși a petrecut săptămâna aceasta, Rexha le-a arătat admiratorilor ei că este în același timp concentrată și pe muzica ei, publicând o fotografie pe Instagram Story în care apare în studioul de înregistrări.
Cel mai recent album al ei, intitulat Bebe, a fost lansat în aprilie anul trecut. Discul, care includea colaborări cu Snoop Dogg și Dolly Parton, a fost precedat de lansarea a trei single-uri: Heart Wants What It Wants, Call On Me și Satellite.
Galerie foto
Pe acest disc s-a regăsit și piesa I'm Good (Blue), un featuring cu David Guetta, care a fost extrem de bine primită atât de critici cât și de public. Piesa a avut rezultate bune și în topuri, ajungând până pe locul patru în Billboard Hot 100. Mai mult, au fost nominalizați și la premiul Grammy pentru cea mai bună înregistrare electronică/dance.