Anul 2020 a fost, fără doar și poate, unul al provocărilor pentru Alexandra Stan. S-a îndrăgostit nebunește, s-a căsătorit în secret, apoi a divorțat, iar acum pare că ”soarele” ar fi răsărit pe strada ei.
La mai bine de două luni de zile de când Alexandra Stan a vorbit deschis despre divorțul de Emanuel Necatu, bărbatul cu care s-a căsătorit în secret în vara acestui an, cântăreața a făcut publice imagini inedite în care apare alături de un tânăr pe care presa mondenă din România îl numește iubitul ei.
În imaginile inedite, artista apare în apropiată de Alex Parker, un tânăr producător român care a debutat cu single-ul „Tropical Sun”, la care a lucrat alături de Marius Moga.
Conform unor surse, Alexandra Stan și Alex Parker se întâlnesc de o lună, iar relația lor ar fi una destul de discretă, întrucât cei doi ar încearca să nu se afișeze împreună în locuri publice.
Citește și: Alexandra Stan a îmbrăcat cea mai scurtă pereche de pantaloni și și-a făcut un selfie în oglindă. Fanii nu au rămas nepăsători
Într-una dintre fotografiile postate pe rețelele sociale, Alexandra Stan apare foarte apropiată de Alex, ea ținându-și mâinile pe trupul ei, în timp ce el îi trimite un sărut. Evident, imaginile au adunat nu doar mii de aprecieri, ci și comentarii: ”MGK and Megan, varianta Plai Mioritic”, a scris un fan referindu-se la Megan Fox și iubitul ei, Machine Gun Kelly, care sunt recunoscuți pentru aparițiile controversate.
De ce a divorțat Alexandra Stan
Alexandra Stan a divorțat recent de cel care devenise soțul ei în luna aprilie a acestui an. După o nuntă care a luat prin surprindere pe toată lumea, iată că și despărțirea s-a produs în același ritm. Întrebată de curând, la o emisiune tv, cum îi priește viața de femeie căsătorită, Alexandra a replicat rapid: „Nu mai sunt măritată, n-ai văzut?! Am divorțat. S-au întâmplat multe. Eu sunt pe repede-înainte (fast forward) ca japonezii. Nu mai sunt căsătorită. Sunt divorțată”.
“Nu zic că nu trebuia să fac asta, dar chiar nu cred că trebuia să fac asta, nu trebuia să ne grăbim. În primul rând, trebuia să stăm să ne cunoaștem mai bine. Ne-am cunoscut printr-o prietenă. Eu aveam nevoie de cineva care să mă ajute să trec peste anumite momente, mai ales că era o perioadă sensibilă pentru mine. Murise Hercules, motanul meu, și mă simțisem așa blocată. Eram debusolată. M-a ajutat să mă regăsesc doar că eu am confundat ajutorul ăsta. Cumva am încercat amândoi. A fost o perioadă în care știam amândoi că nu e ok, intrasem amândoi într-un punct în care ne certam din orice, adică era toxic ce se întâmpla. Și știam amândoi că nu e ok, dar trăgeam amândoi cu dinții până când am ajuns cumva la concluzia asta împreună. Adică să nu crezi că a fost unul care a zis gata, iar celălalt s-a rugat. A fost o decizie comună”, a povestit cântăreața.