Ne-am început săptămâna la Dimineața Blană cu un om tare drag nouă: Marius Manole. L-am întrebat cum se descurcă el și colegii lui actori în această perioadă sensibilă.
Marius Manole spune că această perioadă de carantină e o mare posibilitate de reinventare pentru toți.
“E o perioadă în care ne descoperim tot felul de noi talente. Putem să facem lucruri pe care ni le doream și ne plângeam mereu că nu avem timp: să citim, să gătim, să stăm cu familia”, spune Marius.
Partea bună este că, deși actorii au rămas fără loc de muncă, se întâmplă și multe lucruri bune: teatrele din toată lumea își prezintă piesele, conferințele, interviurile, LIVE pe paginile lor de Facebook sau pe site-uri.
Acum, o lume întreagă poate vedea cum se joacă o piesă în Berlin sau vede piesa la care nu a apucat să ajungă niciodată în timpul programului normal de dinainte de pandemie.
Așa ne-a povestit și despre noul serial online pe care l-a lansat alături de 5 actori - “Discutabil”, care prezintă chiar povestea a 5 actori care stau blocați în casă, rămași fără meserie.