Feli a născut o fetiță în noiembrie 2018, iar a micuța se numește Nora Luna. De când a devenit mamă, Feli vobește foarte multe despre acest statut și despre copii, în general. Ea a venit la Dimineața Blană cu noul single "Nu mă înveți tu (cum să sufăr)", care a fost compus înainte de a veni pe lume Nora Luna. Feli spune că acum simte ce este fericirea, dar a parcurs un drum lung până aici.

Feli a zâmbit când și-a adus aminte de trăsnăile din copilărie
Feli și frații ei gustau din băutura rămasă pe masă, după ce plecau invitații
Pentru că a vorbit de fiica ei la Dimineața Blană, Feli și-a adus aminte de copilărie și de trăsnăiile pe care le făcea. Deși este ardeleancă din Sebeș, ea a recunoscut că nu ține la palincă. Când era mică, Feli și frații ei furau din băutura lăsată pe masă de invitații care veneau pe la ei. Preferatul lor era lichiorul Tanita, care era dulce, dar care avea și o alcoolemie destul de mare pentru un copil, așa cum era Feli pe atunci. Degustatul era partea frumoasă, dar întotdeauna existau și efecte secundare. "Nu pot să duc la palincă, dar când eram mică și furam de pe mese, Tanita, dacă mai țineți minte. Era un lichior de cremă dulce. Plecau musafirii să rămânea pe fundul paharului și mergeam cu frații mei și jap, jap. După aia plângeam, râdeam, ne durea capul, treceam prin toate stările. Acum, din jumătate de pahar de vin sunt foarte veselă".
Feli a început să se simtă "bătrână" după ce copiii de la bloc îi spun "Sărut mâna!"
Deși are doar 33 de ani, Feli spune că a început să simtă că îmbătrânește atunci când copiii de la bloc o salută cu formula de politețe: "Sărut mâna!". Mai mult, artista spune că la capitolul păr cărunt stă destul de bine, asta pentru că fire albe are de la vârsta de 16-17 ani. " Eu am păr cărunt de la 16-17 ani. Îmi dau seama că am îmbătrânit atunci când mă duc acasă la mine în Sebeș, iar copiii îmi spun sărut mâna. Face sens că fac 33 de ani anul acesta."

Feli alături de band-ul său, Sebastian Coțofană și Radu Țibulcă la Dimineața Blană
Feli a cântat la Dimineața Blană noul single "Nu mă înveți tu (cum să sufăr)"
După aceste povești s-a trecut la cântat. Feli a venit la Dimineața Blană cu noul single "Nu mă înveți tu (cum să sufăr)" pe care interpretat LIVE cu band-ul. A vorbit și despre povestea piesei care este inclusă pe albumul ei de debut "Eu sunt Feli". "Pe album găsiți poveștile mele personale, ale prietenilor mei pe care i-am bârfit, dar nu am dat nume. Sunt foarte fericită în perioada asta, piesa fiind în contrast cu starea mea. Este o piesă destul de dureroasă pentru că nimeni nu te învață cum să suferi. Fiecare suferă în felul său și m-am gândit să cânt despre aceste lucru".