Invitata lui Ramona şi Coţofană a fost AMI, pe care am fost puţin geloşi. Cum să arăţi atât de bine la numai două săptămâni după sărbătorile în care am cam scăpat în mâncare şi băutură? La cum arată, e clar că AMI a consumat cu măsură. De fapt, AMI este aşa frumoasă de la mama natură.
Pe lângă frumuseţe, AMI ne-a impresionat cu vocea, dar şi că faptul că este de gaşcă. A ţinut bine la toate provocările lansate de matinalii Ramona şi Coţofană. După ce a cântat LIVE la ProFM noul ei hit "Indiferenţa ta", ea a avut parte de primul hop, mai bine zis Hip-Hop. A trebuie să cânte "Indiferenţa Ta" în mai multe stiluri. Adică, Hip Hop, Populara, Bisericeasca, Ceva pe sistem, să placă la toată lumea!
La un moment dat, AMI a dat-o pe rap ardelenesc. A fost clipa în care ne-am dat seama că AMI ar fi putut să dea şi părţile de rap din melodia "Deja Vu", cântată alături de Grasu XXL. Dă-i un play pe video să vezi ce-a ieşit.
Dacă îţi imaginezi că asta a fost o provocare grea, stai să vezi ce-a urmat. Ramona şi Coţofană au scos din BLANĂ o cântare din cultura generală: cântă cuvântul! Asta înseamnă că a fost un battle între AMI şi Ramona. Coţo le-a dat câteva cuvinte, iar fetele au trebuit să cânte melodii care conţin acele cuvinte. Pentru a face faţă provocării este nevoie de cultură generală şi muzicală la pachet. Dă-i un play să vezi cine a câştigat battle-ul.