Delia Rus a lansat „până dimineață”, în colaborare cu Yakki, unul dintre artiștii pe val ai muzicii trap din România. O poveste pe linii melodice, care îmbină perfect stilul pop cu cel trap și care expune etapele prin care o inimă frântă se vindecă, „până dimineață” este o piesă inspirată din experiențele sentimentale ale celor doi artiști.
Delia Rus: „Mă văd pe mine la 16 ani și parcă privesc o altă persoană”
„Piesa «până dimineața» este o continuare a piesei «ochii căprui». După o inima frântă, există mulți pași spre recuperare, spre vechiul tu, iar piesa asta este despre partea aia fun, în care deși te doare, ai obosit să îți plângi de milă și începi să faci ce îți trece prin cap. La un moment dat, devine o chestiune de orgoliu «că de mâine jur c-o să fiu mai bine», «nu ți-am dat nici block, vreau să mă vezi», «până dimineață o să te uit», dar n-ar vrea să îi facă rău.
Scriu la persoană a-III-a și îmi dau seama de ce, că în mintea mea mă văd pe mine la 16 ani și parcă privesc o altă persoană. Piesa asta poate este tristă pentru unii, însă pentru mine e mare vibe, pentru că îmi dau seama ce atent te crești cu «o inima frantă». Acel «îi arăt eu lui» de acum ceva ani a fost doar un «îmi voi arăta mie». Și poate că băieții ăștia, uneori, ne împing de la spate doar ca să fim mult mai faine. Piesa asta mie mi-a dat delete la niște chestiuni amoroase și pot doar să zic că aveam nevoie de ea”, a povestit Delia Rus.
Yakki: „Piesa este foarte personală și plină de esență”
La rândul său, Yakki se arată foarte încântat de colaborarea cu Delia și așteaptă cu nerăbdare reacțiile publicului.
,,Colaborarea cu Delia Rus a fost oarecum neașteptată. Am fost reticent, inițial, în legătură cu potrivirea noastră ca abordare muzicală, dar am rezonat foarte bine ca vibe și așa a apărut «până dimineața», o piesă care este foarte personală și plină de esență, tocmai pentru că reflectă capitole asemănătoare din viețile amândurora. Abia așteptăm să ajungă la voi și sper să vă regăsiți în versurile noastre”, a declarat Yakki.