Bebe Rexha a fost surprinsă alături de iubitul ei la plajă, în vacanța din Mexic. Artista, care a purtat un costum de baie în două piese, nu și-a dat seama de prezența paparazzilor în apropiere.
Bebe Rexha face în prezent tranziția din lumea muzicii către cea a filmului, iar fanii o vor putea vedea în Queenpins, o comedie cu femei în rolurile principale, bazată pe fapte reale. Aceasta va juca alături de Kristen Bell, Vince Vaughn, Kirby Howell-Baptiste și Paul Walter Hauser.
“Bebe are un talent incredibil și e un superstar internațional, așa că ne încântă maxim că va juca în acest film în rolul unui hacker excentric care va ajuta eroinele să își realizeze planul”, a spus Adam Fogelson, șeful companiei care va produce filmul.
VEZI SI: BEBE REXHA, MÂNDRĂ DE SILUETA SA VOLUPTOASĂ: “CRED CĂ ÎI SPERII PE BĂRBAȚI!”
În urmă cu un an, Bebe Rexha mărturisea că marii designeri au refuzat să îi ofere haine pentru a apărea pe covorul roșu la Premiile Grammy pe motiv că e “prea grasă”. Aceasta le-a închis ulterior gura prin apariția să fabuloasă, într-o rochie roșie impresionantă, care i-a pus perfect silueta în valoare.
“Cred că îi sperii pe bărbați. Mă simt de parcă oricărui bărbat îi e frică de mine, chiar și fetelor. Pentru că eu spun lucrurilor pe față și le e frică să nu spun ceva despre ei. Câteodată mă enervez și spun tâmpenii. Mari. Bărbații de obicei nu îmi fac față”, mărturisea Bebe Rexha într-un interviu.