Bucuresti | 102,8FM GYM CLASS HEROES - STEREO HEARTS

Drama cu Selena Gomez pare fără sfârșit. Hailey Bieber: În 2023, am trăit unele dintre cele mai grele și triste momente din viața mea

hailey, selena
Hailey Bieber, Selena Gomez. Profimedia

Hailey Bieber pare să facă referiri cu privire la drama fără sfârșit, dintre ea și Selena Gomez, menținută atât de vie de fanii cântăreței de 30 de ani, recunoscând că 2023 a fost până acum unul dintre cei mai grei ani din viața ei. 

Într-o postare pe care a distribuit-o miercuri pe Instagram, soția lui Justin Bieber, în vârstă de 26 de ani, a recunoscut că anul 2023 nu a fost deloc ușor pentru ea și că a rămas „fragilă” emoțional după ce a trebuit să înfrunte probleme după probleme.

Hailey Bieber pare să facă pentru prima oară o referire la presupusele neînțelegeri cu Selena Gomez. 

„Îmi place să fac glume despre cum mă simt, pentru că uneori mi-e mai ușor așa decât să recunosc că îmi este greu”, a început Hailey.
„Dar sincer, de când a început 2023, am experimentat unele dintre cele mai triste și grele momente pe care le-am trăit vreodată în viața mea de adult, iar mintea și emoțiile mele au fost cel puțin fragile”.

Modelul a continuat: „Conștientizez că sunt atâția oameni care simt la fel, așa că tot ce vreau să știți este că nu sunteți singuri. Acestea fiind spuse, să continuăm să fim acolo unul pentru altul. Să fim acolo pentru cei dragi, pentru prieteni și familie, pentru străini. Să fim acolo pentru oameni... haideți să continuăm să fim acolo unul pentru celălalt, chiar și atunci când ne este greu. Ne e mai bine împreună”, a conchis ea.

Galerie foto

Luna trecută, Hailey a devenit ținta unor reacții dure în mediul online, după ce fanii Selenei Gomez au început să o acuze că a „copiat” alegerile de stil ale vedetei din „Only Murders In The Building”, deciziile pe care aceasta le-a luat în carieră și chiar gusturile ei în materie de bărbați.

La câteva săptămâni după, Selena și-a îndemnat admiratorii să înceteze să o mai agreseze pe Hailey, după ce aceasta a primit amenințări cu moartea.

„Hailey Bieber m-a contactat și mi-a spus că a primit amenințări cu moartea și că se confruntă cu atâta negativitate și ură”, a scris Selena pe Instagram Story. „Eu nu reprezint toate acestea, nu sunt de acord cu astfel de reacții. Nimeni nu ar trebui să se confrunte cu ură sau agresiune. Întotdeauna am pledat pentru bunătate și vreau cu adevărat să înceteze această situație”.

La scurt timp de la postarea Selenei, Hailey i-a mulțumit public acesteia pentru că „a vorbit”, împărtășind că amândouă au discutat despre cum să „trecem dincolo de această narațiune dintre noi două odată pentru totdeauna.”

Top citite
01 Selena Gomez și Benny Blanco/ Profimedia
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată ziua, ea mă inspiră!”
02 Hailey Bieber/ Foto: Instagram
Hailey Bieber, noi imagini cu burtica de gravidă. Soția lui Justin Bieber și-a arătat cu mândrie pântecul pe rețelele de socializare
03 selena gomez
Selena Gomez, reacție după ce Hailey și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți. Ce a postat pe Instagram celebra artistă
04 Hailey și Justin Bieber
Hailey Bieber este însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor deveni părinți
05 Justin Bieber
Adevărul surprinzător din spatele pozelor înlăcrimate ale lui Justin Bieber. Nu e vorba despre probleme în mariaj: "Condus de emoții"
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
*EXCLUSIVE* Unbreakable Bonds: Selena Gomez Enjoys Heartwarming Dinner with Organ Donor Pal and Rekindled Friend Francia Raísa in Santa Monica!
Francia Raisa, prietena Selenei Gomez, neagă zvonurile că a fost forțată să-i doneze artistei un rinichi: "Doar un act de bunătate"

Francia Raisa a declarat că donarea propriului rinichi Selenei Gomez a fost „cu siguranță doar un act de bunătate”, punând astfel capăt zvonurilor potrivit cărora ar fi fost „forțată” să recurgă la acest gest. 

*EXCLUSIVE* Date Night! Justin & Hailey Bieber are fashionable as they step out to dinner in Beverly Hills
Justin Bieber, în lacrimi, într-o poză pe Instagram. Fanii au reacționat imediat: „Ce s-a întâmplat, frate?” Reacția lui Hailey Bieber

Justin Bieber și-a îngrijorat prietenii virtuali după ce a făcut publică o fotografie în care apare plângând, dar Hailey, soția sa, a încercat să-i liniștească.

Selena Gomez și Benny Blanco
"Ea simte că nu a fost nicicând tratată mai bine de un bărbat". Selena Gomez, tot mai îndrăgostită de Benny Blanco

Selena Gomez e super îndrăgostită de Benny Blanco și se simte foarte bine în relația cu producătorul muzical, spun prietenii ei apropiați. În decembrie 2023, cântăreața confirma noua iubire pe care o trăia deja de câteva luni.

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024
A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024

A fost Miss World acum 30 de ani și a rămas splendidă. Ochii magnetici ai Aishwaryei Rai au eclipsat ghipsul de pe braț, la Cannes 2024

FILM NOW Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare

Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl ovaționa în picioare

DIGI WORLD De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu care dormim

DIGI ANIMAL WORLD Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”

Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a întâmplat”

DIGI LIFE O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni
DIGI24
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit
DIGI SPORT 6.000.000€ pentru Dennis Man!
6.000.000€ pentru Dennis Man!
DIGI FM Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
UTV (FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost surprinsi cei doi
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost surprinsi cei doi